Poll Marius Tucă Show: „Credeți că prima doamnă a României a avut o atitudine nepotrivită la funeraliile reginei Elisabeta?”

Poll Marius Tucă Show: „Credeți că prima doamnă a României a avut o atitudine nepotrivită la funeraliile reginei Elisabeta?”
Publicat: 19/09/2022, 21:39

În ediția „Marius Tucă Show” de luni, 19 septembrie, jurnalistul a discutat subiectele zilei cu Victor Ponta, fost premier al României, Dan Dungaciu, analist în probleme de politică externă şi Ion Cristoiu, publicist şi scriitor. În timp ce urmăreau emisiunea, telespectatorii au avut posibilitatea să răspundă, cu DA sau NU, la întrebarea sondajului propus în această seară: „Credeți că prima doamnă a României a avut o atitudine nepotrivită la funeraliile reginei Elisabeta?” 

Întrebarea este formulată în contextul în care prima doamnă a României, Carmen Iohannis, a fost criticată pe Facebook din cauză că zâmbește larg în poze deși se află la o înmormântare, iar alții au amintit de lungimea rochiilor purtate de soția președintelui cu alte ocazii și care au stârnit controverse pentru că erau considerate prea scurte. Președintele Klaus Iohannis și soția sa au participat, duminică, la dineul organizat de Regele Charles al III-lea în memoria mamei sale, Regina Elisabeta a II-a, și luni la funeraliile monarhului. „Suntem alături de poporul britanic”, a scris Iohannis pe Facebook.

Majoritatea celor care au răspuns la poll-ul „Marius Tucă Show” (63%) sunt de părere că prima doamnă a avut o atitudine nepotrivită la funeraliile reginei Elisabeta, în timp ce doar 36% dintre respondenți consideră că modul în care s-a prezentat Carmen Iohannis a fost adecvat.

Emisiune o puteti urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă – și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul. Tineți aproape!

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Mesaj dur din partea unui general ucrainean pentru Donald Trump: Poporul nu vrea negocieri cu...
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele...
FOTO. Cum arată femeia cu care toți bărbații vor să aibă o relație
Putea fi salvat adolescentul care a murit așteptând o ambulanța? Chirurg pediatru: „Nu mai e...
Văduva lui Silviu Prigoană îi dă replica Adrianei Bahmuțeanu: "Copiii nu vor să o vadă:...
Silviu Prigoană a fost înmormântat azi. Mesajul transmis de familia acestuia
Joe Biden i-a cerut lui Trump să continue sprijinul militar pentru Ucraina. Răspunsul dat de...
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu :...
7 alimente pe care NU trebuie să le mănânci în Postul Crăciunului. Sunt vegetale, dar...
Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire....
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
MAE: Încă doi români au fost găsiți morți în urma inundațiilor devastatoare din Spania. Bilanțul...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Cum semnalizezi și încadrezi pe bandă dacă virezi STÂNGA la giratoriu?
Încă doi români au fost identificaţi ca fiind morţi în urma inundaţiilor din Spania
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
România a pierdut un mare actor. Durere de nestins după moartea sa: Ne rămân amintirile
Vești bune despre Centura București Nord. Coșmarul șoferilor se încheie
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius...
Cine este Mihaela Prigoană, văduva lui Silviu Prigoană. Omul de afaceri s-a căsătorit cu frumoasa...
Silviu Prigoană nu a reușit să își salveze mama, în ciuda încercărilor sale! Omul de...
Anca Țurcașiu recunoaște că nu și-ar mai injecta botox niciodată Prefer să pot să îmi...
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
Cum au încercat patru americani deghizați în urși să păcălească mai mulți asiguratori?